De la Portal semantic Pagini Favorite

Vitaminele

Vitaminele sunt substanţe care nu pot fi sintetizate de către organismele animalelor superioare, dar care le sunt necesare, chiar indispensabile. Sunt catalizatori ai unor cicluri biochimice importante, deşi nu intră neapărat între constituenţii participanţi. Nevoile zilnice sunt de ordinul miligramelor/zi, dar constant. În caz de absenţă îndelungată a unei vitamine din organism se produce blocarea suitei de reacţii catalizate (fenomene de hipovitaminoză sau avitaminoză faţă de o vitamină), uneori ireversibilă.
Biochimic, vitaminele nu aparţin unui anumit grup (acid, alcool, bază etc.), ci constituie un grup heterogen. Primar, au fost clasificate după solubilitatea lor în apă sau solvenţi organici (aici, lipide), în: hidrosolubile şi liposolubile. Denumirea lor comună, care nu are nici o legătură cu cea biochimică, este desemnată prin literele alfabetului: vitamina A, B, C, D, E, K etc. Unele dintre ele cuprind mai multe substanţe asemănătoare, numite vitamere. De exemplu, vitaminele B cuprind B1, B2, B6, B12 etc.

a. Vitaminele liposolubile

Cuprinde un grup de substanţe cu proprietăţi vitaminice care pătrund în organism şi acţionează prin intermediul lipidelor, dizolvate în acestea.
a. Vitaminele A (Retinoide) provine din caroteni (substanţele de import exogen), care, prin oxidare, dau naştere retinaldehidei (retinal sau vitamina A1); la rândul ei, vitamina A poate acţiona ca atare sau poate fi convertită în retinol (vitamina A) sau în acid retinoic, fiecare cu proprietăţi vitaminice.
Carotenii (alfa, beta, gamma) se găsesc primar în alimentele de origine vegetală: morcovi, salată verde, spanac, varză etc., iar secundar, împreună cu vitaminele A, în lapte şi unele produse lactate, iar în ficat (în special de peşte) şi gălbenuşul de ou se găsesc doar vitaminele A.
Retinalul intră în componenţa rodopsinei (substanţă fotosensibilă care se găseşte în celulele cu bastonaşe din retină), retinolul funcţionează ca hormon pentru reproducere, iar acidul retinoic, sub formă de retinil – fosfat, transportă oligozaharidele pentru a le combina cu proteien (rezultând glicoproteine).

Necesarul zilnic este de 1,5 – 1,7 mgr, cu variaţii în timpul diferitelor stări fiziologice (graviditate, 2,7 mgr.). Pentru practicanţii culturismului, necesarul poate creşte la 3 mgr. pe zi.
1 Supradozările dau simptome de toxicitate: vomă, diaree, căderea părului, mărirea ficatului, splinei, hipotiroidie, fragilitatea oaselor, prurit etc., iar carenţa „orbul găinilor“, imposibilitatea adaptării ochiului la lumină crepusculară sau întuneric (cu vederea în aceste condiţii sunt responsabile celulele cu bastonaşe), apoi xeroftalmie, împiedicarea creşterii, a refacerii ţesuturilor lezate, uscarea pielii, fragilizarea oaselor, reducerea secreţiei hormonilor sexuali, chiar sterilitate, opacifierea, subţierea şi perforarea corneei (keratomalacie) etc.
Pentru o mai bună absorbţie şi utilizare de către organism a viteminelor A este indicată asocierea cu vitaminele B, C, D, E şi cu minerale pe bază de zinc.
b. Vitaminele D (Colecalciferoli) provin din steroli (alcooli), prin iradiere cu raze ultraviolete. Deşi există 6 vitamere pentru colecalciferoli, cele mai implicate în metabolism sunt: ergocalciferolul (D2) şi colecalciferolul (D3).

Sursele principale de vitamine D sunt: untura de peşte (uleiuri obţinute din ficatul anumitor specii de peşte), ficatul, laptele, produsele lactate şi gălbenuşul de ou.
Necesarul zilnic de vitamine D este de circa 120 – 200 UI (unităţi internaţionale), crescând până la 500 – 800 UI la gravide şi la cele care alăptează, în timp ce copiilor le este indicat să consume cam 200 – 500 UI. Desigur, vitaminele D îşi fac datoria numai dacă se asociază cu produse bogate în calciu, fosfor şi vitaminele A, C şi F, asigurând astfel mineralizarea corespunzătoare a ţesutului osos.
Carenţa în vitaminele D reduce absorbţia şi utilizarea de către organism a calciului şi a fosforului exogen, ceea ce implică utilizarea celui endogen. Acum intră în acţiune celulele distrugătoare de os, osteoclastele, care pun în libertate calciul oaselor. Aşa se explică înmuierea, deformările şi demineralizările osoase la persoanele cu hipovitaminoză D. Maladia este cunoscută drept rahitism, la copii, şi osteomalacie, la adult.
c. Vitaminele E (Tocoferoli) se prezintă sub forma a 6 vitamere, notate cu: alfa-tocoferol (5,7,8 – trimetil – tocol), beta-tocoferol (5,8 – dimetil – tocol), gamma-tocoferol (7,8 – trimetil – tocol), delta-tocoferol (8 – metil – tocol), eta-tocoferol (7 – metil – tocol) şi zeta-tocoferol (5,7 – dimetil – tocol), toate biologic active. Vitamina E este un amestec de tocoferoli. Forma cea mai activă este alfa-tocoferolul.

Sursele de vitamină E sunt: uleiul de germene de grâu, salata verde, andivele, spanacul, pătrunjelul, fasolea, soia, laptele, gălbenuşul de ou, carnea, untura de peşte etc. Necesarul zilnic de vitamină E este de circa 7 mgr. la adult, 2 – 3 mgr. pentru copii şi 10 – 20 mgr. la gravide şi la femeile care alăptează. Pentru practicanţii culturismului, necesarul poate creşte la 50 - 70 mgr. pe zi.
Carenţa în vitaminele E are ca efecte principale afectarea fertilităţii, prin degenerarea ţesutului testicular, împuţinarea eritrocitelor (globule roşii), reducerea masei şi calităţii ţesutului muscular prin acumulare de lipide, scăderea cantităţii de colagen din ţesutul conjunctiv, naşteri premature şi posibile hemolize la nou-născuţi, boli cardio-vasculare, ateroscleroză şi chiar cancer.
d. Vitamina K (Menadionele) este un complex de şapte vitamine: vitamina K1 (filokinona), vitamina K2 (menakinona), vitamina K3 (menadiona), vitaminele K4, K5, K6, K7, primele două fiind sintetizate Natural, iar restul de cinci artificial. Importanţă practică au doar vitaminele K1, K2 şi K3.
Rolul său în organism este de a înlesni coagularea sângelui, de aceea, hipovitaminozele K se recunosc după timpul lung de sângerare a plăgilor.
În general, vitaminele K sunt sintetizate în intestinul gros de către flora bacteriană, dar poate fi procurată exogen din: uleiuri, lapte, gălbenuş, untură de peşte etc.

Necesarul zilnic ar fi de 0,4 micrograme de vitamina K, din care circa jumătate ar fi produs în organism, iar restul ingerat.

b. Vitaminele hidrosolubile

Cuprinde grupul vitaminelor B şi vitamina C, care sunt uşor solubile în apă şi care intervin activ în diverse procese metabolice. Majoritatea acestora se găsesc în cantităţi apreciabile în drojdia de bere.

a. Vitaminele din complexul B (vitamina B-complex) sunt circa 8 vitamine hidrosolubile, care participă la sinteza diferitelor coenzime.
- Vitamina B1 (Tiamina sau Antineurina) se găseşte cel mai mult în cortexul şi germenii boabelor de cereale, în legume, fructe şi în creier.
Necesarul de vitamină B1 este de circa 2 mgr. pe zi, crescând la persoanele care depun activitate musculară intensă (până la 5 mgr.).
Rolul său metabolic implică intrarea sub formă de tiaminpirofosfat în cadrul piruvic-decarboxilazei şi piruvat-oxidazei, enzime care decarboxilează acidul piruvic, deci este esenţială pentru funcţionarea normală a metabolismului muscular.
Carenţa şi avitaminoza manifestă efecte mai mult sau mai puţin pregnante ale bolii beri-beri, pe sistem nervos.
1 - Vitamina B2 (Riboflavina sau Lactoflavina) este răspândită în special în alimentele de origine animală (lapte, carne, ouă), dar şi în cele de origine vegetală (roşii).
Necesarul zilnic este de circa 1,2 – 1,7 mgr. la adult. Pentru practicanţii culturismului, necesarul poate creşte la 8 mgr. pe zi.
În organism, vitamina B2 intră în constituţia a două flavin-nucleotide, flavin-mononucleotid (FMN) şi flavin-adenin-dinucleotid (FAD), coenzime implicate în diverse reacţii metabolice.

Carenţele se manifestă pein leziuni ale pielii, mucoaselor şi corneei.
- Vitamina PP (Niacina – Acidul nicotinic – sau Antipelagrică) este compusă din doi termeni: Acidul nicotinic şi Nicotinamida şi se găseşte în special în carne (mai ales în ficat), lapte, soia, mazăre verde, spanac, cartofi.
Necesarul de niacină este dependent de aportul caloric. În general, se consideră că sunt necesare 6,6 mgr. niacină la 1000 de calorii ingerate, însă, în caz de necesitate majoră, poate fi sintetizată din triptofan. În stările solicitante fizic (exerciţii fizice, sarcină, alăptare etc.) necesităţile de acid nicotinic cresc simţitor.
Intră în constituţia a două coenzime nicotinamidice (NAD – nicotin-amid-dinucleotid şi NADP – nicortin-amid-dinucleotid-fosfat), care intră în procesele redox (de oxidare a unor compuşi pe seama reducerii altora; oxidare înseamnă, la nivel elementar trecerea unui atom sau ion de la o valenţă inferioară la una superioară - de pildă, trecerea fierului de la Fe++ la Fe+++; la nivel molecular înseamnă includerea atomilor de oxigen într-o moleculă; la nivel elementar, reducerea este fenomenul de trecere a unui ion de la o valenţă superioară la una inferioară, ca de la Fe+++ la Fe++; la nivel molecular înseamnă sărăcirea unui compus în oxigen).

Carenţa în vitamina PP se manifestă prin: dermatită (uscarea pielii, descuamare), diaree şi demenţă (în fază finală), adică cele trei simptome (DDD) ale pelagrei. Odată ajunsă în fază finală, pelagra devine incurabilă.
- Vitamina B6 (Piridoxina sau Adermina) participă, sub formă de piridoxalfosfat la absorbţia aminoacizilor prin mucoasa intestinală şi, în asociere cu glicogenfosforilază, la degradarea glicogenului.
Se găseşte în special în cojile boabelor de cereale, legume, carne şi ficat.
Nevoile zilnice sunt de circa 2 – 3 mg. pe zi, iar carenţa ei duce la: retenţii hidrice, hipoglicemie, nervozitate, dureri musculare la muşchii striaţi cei mai activi (pe fond hipoglicemic), nervozitate (creierul se hrăneşte exclusiv cu glucoză), dermatite, căderea părului, tulburări de vedere pe fond nervos – hipoglicemic, tulburări cardiace, artrite, unele anemii etc. Pentru practicanţii culturismului, necesarul poate creşte la 15 - 25 mgr. pe zi.
- Acidul pantotenic este un compus foarte răspândit la toate organismele, având rol metabolic. Chimic, este format dintr-o moleculă de acid 2,4-dihidroxi-3,3’-dimetil-butiric şi o moleculă de beta-alanină.

Deşi sunt multiple sursele de acid pantotenic (boabele cerealelor, gălbenuşul de ou, carne etc.), el poate fi sintetizat şi de către flora intestinală. Necesarul zilnic variază în funcţie de vârstă, la copii, în perioada de creştere, fiind de 30 – 50 mgr. zilnic, iar la adult de 20 – 30 mgr.
Hipovitaminoza, deşi foarte rară, se manifestă prin: tulburări digestive, scăderea sistemului imunitar, scăderea activităţii corticosuprarenalelor, dermatite, hipoglicemie, depresii etc.
Rolul primordial al acidului pantotenic este legat de transformarea sa în coenzima A, implicată în reacţii metabolice importante.
1 - Biotina este un complex de trei substanţe: alfa-biotina, beta-biotina şi gamma-biotina.
În organism, biotina funcţionează drept coenzimă în diverse procese metabolice.
Necesarul zilnic este de 150 – 300 micrograme, iar carenţa se manifestă prin: dermatite, oboseală musculară, scăderea poftei de mâncare, insomnii, depresii etc. Aceasta poate apărea pe fondul unui aport insuficient, fie pe includerea în alimentaţie a albuşului de ou crud, care conţine o proteină, avidina, ce se combină ireversibil cu biotina. Prin preparare termică, avidina coagulează, devenind inactivă în faţa biotinei.
- Vitamina B12 (Ciancobalamina sau Antipernicioasă) este un complex vitameric cu Cobalt. Este formată din două segmente: unul central, nucleul corinic, în jurul ionului de Cobalt, şi unul extern, asemănător unui nucleotid cu riboză.

Vitamina B12 se găseşte în carne şi produse lactate. Necesarul nu depăşeşte 4 mgr. zilnic, la cei cu activitate fizică redus – medie, crescând la 6 mgr. la practicanţii culturismului.
Vitamina B12 funcţionează drept coenzimă pentru unele transmetilaze şi izomeraze.
Hipovitaminoza determină anemia pernicioasă, carcterizată prin incapacitatea de maturizare a eritrocitelor şi prezenţa în sânge a unora imature.
1 - Acizii folici sunt un grup de vitamere cu acţiuni asemănătoare, respectiv de transfer al grupelor cu un atom de carbon: meril, formil, hidroximetil, formimino etc., dar şi de prticipare la sinteza bazelor purinice din ADN şi ARN.
Necesarul zilnic este de 400 – 800 micrograme. Cele mai bogate surse sunt: drojdia, ficatul, rinichii, peştele şi vegetalele verzi.
Carenţa se manifestă prin anemie gravă, atât prin reducerea numărului de eritrocite mature, cât şi prin reducerea sintezei proteice ca urmare a non-sintezei bazelor purinice.

- Vitamina C (Acidul ascorbic) este, biochimic, înrudit cu hexozele. La temperaturi ridicate, prin fierbere, se descompune. În organism participă la foarte multe reacţii în care sunt implicaţi compuşi esenţiali pentru organism: aminoacizi, coenzime, hormoni, ioni metalici, nucleotide, vitamine etc.
Necesarul de vitamină C este de 1 mgr. per kilocorp pe zi, variind cu starea organismului (creşte în stările de boală, de sfort fizic, de stress). Pentru practicanţii culturismului, necesarul poate creşte la 200 – 250 mgr. pe zi (per total). Administrarea în cantităţi foarte mari sunt răspunzătoare pentru apariţia unor fenomene de toxicitate: erupţii cutanate, formarea calculilor urinari de oxalat de calciu (surplusul de vitamină C este transformat în acid oxalic) etc. Carenţa produce scorbutul, manifestat prin: fragilitate capilară, hemoragii subcutanate, mucoase, articulare, periostale, gingivirte, căderea dinţilor, fragilitate osoasă. Nicotina din tutun împiedică absorbţia vitaminei C.
Sursele de vitamină C sunt preponderent de origine vegetală, proaspete. mai mult^[1]